Azilele groazei 2.0. Ce spune Georgiana Pascu, manager de programe la Centrul de Resurse Juridice, cei care au descoperit ororile din Mureș

Publicat: 28/07/2023, 07:35
Actualizat: 28/07/2023, 09:31

Problema azilelor groazei este departe de se fi încheiat în România. Joi seară, noi imagini cumplite au apărut în spațiul public, de data aceasta de la o instituție din Mureș.   

Politiștii Secției 3 Poliție Rurală Râciu au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, la subsolul unui imobil, din Bărdești, mai multe rezidenți, oameni cu dizabilități sunt ținuți în mizerie, maltratați fizic și psihic.

Oamenii legii au mers la locul indicat și au constatat că este vorba despre mai mulţi adulți, printre care și trei copii care, în acte, nici nu existau.

Descoperirea făcută era șocantă. Imagini greu de privit, cu batrâni și copii ținuți în condiții greu de imaginat.

O tânără era acoperită de muște, numai piele și os, răni pe oase care nici nu se mai mișca

Georgiana Pascu – manager de programe la CRJ, dă detalii desprinse, parcă, din filmele de groază.

”Am ajuns în jurul prânzului împreună cu doi colegi, colaboratori ai Centrului de Resurse Juridice în urma sesizării referitoare la suspiciuni legate de închiderea mai multor beneficiari în subsolul unei vile din județul Mureș. Am solicitat să ne fie permis accesul pentru o vizită de monitorizare neanunțată, ca de obicei, iar imediat după ce am intrat în această casă am fost conduși de unul dintre rezidenți la subsolul clădirii, subsol în care am numărat cinci persoane care erau întinse pe saltele într-o mizerie și un miros greu de descris.

O tânără care avea aparența fizică a unui copil nu mai mare de 6 ani, probabil, în stare de cașexie*, acoperită de muște, numai piele și os, răni pe oase care nici nu se mai mișca. O altă tânără într-un alt pat din aceeași încăpere de la subsol care plângea și striga >. O doamnă care nu se mișca – mai în vârstă. Erau mormane de nisip, fire de curent, cabluri de curent electric care atârnau din tavan, apă, haine depozitate, electrocasnice, pamperși murdari și așa mai departe. Am sunat imediat la 112 și am cerut ajutorul medicilor și unui echipaj de poliție. Între timp a venit și patronul acestui așezământ și s-au acordat primele îngrijiri”, spune Georgiana Pascu.

Detaliile cumplite continuă. ”Era întuneric, un miros greu de descris

”Mai apoi ne-am continuat vizita pe etaj, unde au fost cel puțin doi rezidenți care ne-au arătat legăturile din jurul încheieturilor – se vedea că au fost legați de curând și au și declarat că au fost legați de patronii acestei instituții.

Am stat în continuare să dăm declarații, să sunăm, să cerem ajutor pentru ca toți oamenii de acolo să fie relocați. Mai mulți oameni care au putut să vorbească au mărturisit că au fost bătuți, că sunt bătuți în mod sistematic, că au fost obligați să locuiască în subsolul acestei clădiri.

Nu pot să vă descriu… era întuneric, un miros greu de descris și pe final când am spus că am terminat și că așteptăm să primim ajutor din partea Serviciilor Sociale pentru relocarea acestor oameni împreună cu Poliția și cu Inspecția Socială am văzut că nu ne ieșeau la număr – am luat listă, om cu om, buletin cu buletin, greu s-au găsit și aceste acte. De abia la ora aceasta (20:00) au început să fie găsite documentele medicale și sociale ale acestor rezidenți”, a mai povestit managerul CRJ.

Realitatea bate filmele de groază: ” Saltele fără lenjerie, murdare, pete de sânge

”Și într-un târziu ne-am dat seama că doi oameni lipsesc, iar un rezident a prins curaj și ne-a dus în spatele acestei vile care arată ca un hotel și pe o ușă greu accesibilă, o intrare greu accesibilă, ne-a condus pe un hol îngust în spatele unei bucătării unde erau două uși, dar una dintre uși era blocată cu o masă grea de metal pe care erau mai multe cărămizi și când a fost deschisă ușa aceasta în prezența poliției am găsit doi tineri – o tânără și un tânăr – arătau malnutriți, cu un aspect foarte, foarte rău și răniți, care erau pe un pat într-o cameră în întuneric într-un miros pe care nu îl pot descrie, la fel cum era în subsol. Saltele fără lenjerie, murdare, pete de sânge.

Să vă imaginați o cameră care nu avea aerisire – deci acești oameni puteau să moară sufocați acolo. Și din nou am chemat salvarea, din nou a venit medicul, au reușit să-i scoată de acolo și i-au dus la spital pentru a primi îngrijiri de urgență”, a mai spus Georgiana Pascu, potrivit Europa FM.

CITEȘTE ȘI:

Imagini revoltătoare din noul azil al groazei, descoperit în județul Mureș – GALERIE FOTO

Dosarul „AZILELE GROAZEI”: Frații Godei rămân în arest preventiv. Decizia e definitivă

„Azilele groazei” și oamenii nimănui, bătuți, înfometați şi puși la muncă forțată. Imagini șocante cu rănile bătrânilor din centrele cu nume de sfânt

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Alocațiile cresc considerabil de la 1 ianuarie 2025! Cine sunt cei care vor beneficia lunar...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Rețetă delicioasă de mujdei. E gata într-un minut
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Obiectivul de a menține creșterea temperaturii anuale sub 1,5 grade Celsius, complet compromis